Când eram mai tînar și de cîțiva ani doar trăiam in Sângerei, de obicei plecam la lucru prin centru orașului, pe strada Independenței. Prin parc, pe la la ZIPPI –  cafeaua de dimineață și mai departe… Când venea timpul să ajung in dreptul Muzeului, priveam indelung la clădire, parea un bastion, o fortăreață ruptă din alt context si aterizată aici – nimic nu se compara cu această clădire, împrejur doar cutii post sovietice si case private care mai de care. Mă strecuram in incintă si admiram…imaginar, deoarece ușa era permanent incuiata. Așa se întimpla tot timpul cind ofeream un sfert de oră pentru contemplări….

Au trecut cîțiva ani, vreo cinci sau șase si la o sarbătoare de mai, nu mai știu care, că la noi în mai sunt multe, am primit un imbold de la o persoană, pentru care mulțumesc, se va regasi in activitatea mea tot timpul …această persoana este…ea știe si singură că este :), deci, a spus să mă duc să întreb la muzeu daca nu este nevoie de specialiști, ce credeti, nu am fost. De alfel, așa a fost providența să se întimple, odată in primarie achitam ceva sau vreo țidula perfectam si vice primarul de atunci sa interesat cum o mai duc, eu zic că bine, așa spun permanent, că de rău nu are nimeni nevoie. Doar o intrebare – poate un loc de muncă ceva…A, da? Da ce studii ai? Zic. Bun, vină mîine și…

…Și de atunci s-a descuiat ușa cladirii. Am intrat in incaperile muzeului, nu așa le imaginam, altfel, nu știu cum, dar nu așa. Nimic să mă frapeze, in sens ca de parcă am intrat intr-o „pravlenie” sau „selskii soviet” doar fotografii ale foștilor nomencla-turiști si „peredovici”, cite ceva din amintirile oamenilor muncitori și simpli din oras. Era necesar de intervenit și de amenajat, e frig insă, caci e iarnă. Dezastru din sălile de expoziții și a cladirii in ansamblu mă descuraja completamente. Zic – nu-i nimic se va restabili și renova in curind – la vara. Așa lucram si a trecut o vara si apoi o toamna fugitiv si iarași iarna. În primavara lui 2016 am primit o veste bună – se hotara la consiliu orășănesc restaurarea clădirii muzeului. Acesta e doar începutul, propun o retrospectiva:

 

radu-502 iarna 2015

Așa am gasit clădirea in ianuarie 2015. Arăta ca un penitenciar, cu zece rînduri de var pe ea, neatinsa de oameni, doar timpul și intemperiile aveau de ea habar. Veneam zilnic, spuneam buna ziua, ce mai face „bătrîna doamnă”. Cînd era mai umed afară, ușa nu dorea să se deschidă, e din lemn si se umfla de umezeală. 🙂

schiță

Din Primărie am primit o schiță de restaurare a acoperișului, cu care am fost la ministerul culturii spre avizare – reușit, dar acest proiect e foarte costisitor și pe agenda noastră a fost amînat din motive lesne de înțeles în realitatea moldovlahă.

radu-456

În sălile de expoziții, apropos reparate cosmetic in 2006,  domnea socializmul. Periodic putem vorbi despre anii 50 – 80 ai secolului XX. Despre aceast timp e necesar de scris și de luat aminte, sper să nu se mai repete în istoria statului nostru așa minunății. În fine e istorie  – e necesar să o cunoaștem (punct)

 

 

Continuare

566-marandiuc-840x420

Anunțuri